Într-o bibliotecă mare și liniștită, unde rafturile înalte aproape atingeau tavanul, iar mirosul de hârtie veche se amesteca cu cel de povești noi, stătea o carte veche, cu coperți prăfuite și pagini îngălbenite. În interiorul ei, trăiau mii de cuvinte.
Nu erau cuvinte obișnuite. Ele săreau și dansau pe pagini, își schimbau locurile și formau propoziții, așteptând cu nerăbdare să fie citite. Erau Cuvântul-Soare, strălucitor și cald, Cuvântul-Munte, înalt și impunător, Cuvântul-Pârâu, limpede și șerpuitor, și multe, multe altele. Fiecare cuvânt avea un sens și o putere a lui.
Cel mai mic și mai curios era Cuvântul Află-Tot. El voia să știe tot. „De ce zboară păsările? De ce crește iarba? De ce suntem noi aici, în carte?” întreba el mereu.
Într-o zi, Află-Tot a observat ceva ciudat. Pe una dintre paginile vechi, chiar în mijlocul unei propoziții, era o pată mare de cerneală, neagră și groasă. Nu se mai vedea ce scria acolo.
– Oh, nu!, a suspinat Cuvântul-Fericire. O parte din poveste a dispărut!
– Ce vom face?, s-a plâns Cuvântul-Zâmbet. Nu mai are sens!
Toate Cuvintele erau triste. Nu știau ce să facă. Fără acea bucățică din propoziție, povestea nu mai era întreagă.
Află-Tot a început să se gândească.
– Dacă nu știm ce era acolo, cum putem continua?
A început să se miște printre pagini, sărind de la o propoziție la alta, de la un capitol la altul. S-a dus la Cuvântul-Bătrân, care stătea de sute de ani pe ultima pagină.
– Cuvânt-Bătrân, a întrebat Află-Tot, ce știi despre pata asta? Cum putem afla ce a fost acolo?
Cuvântul-Bătrân a clipit încet:
– Cuvintele, dragul meu, au un secret. Ele nu stau singure. Ele se leagă între ele. Ca niște cărămizi într-un zid. Pentru a afla ce lipsește, trebuie să privești împrejurul petei. Așa vei înțelege ce spune povestea înainte și după pată.
Află-Tot a ascultat cu atenție. S-a întors la pagină și, în loc să privească doar pata, a început să citească propozițiile din jurul ei.
Înainte de pată scria: “Pe tărâmul fermecat, un balaur mare și…”. După pată scria: “…a zburat spre castel, aducând spaimă în rândul tuturor.”
– Aha!, a exclamant Află-Tot. Un balaur mare și… ce? Și a zburat spre castel. Un balaur mare și… FURIOS? PUTERNIC? VERDE?
Era confuz. Multe cuvinte s-ar fi potrivit. Atunci, Cuvântul-Înțelept, un cuvânt înalt și calm, s-a așezat lângă el.
– Află-Tot, cunoașterea nu vine doar din ce vezi acum. Vine și din ce știi deja. Ai citit și alte povești cu balauri? Cum erau ei de obicei?
Află-Tot și-a amintit. S-a gândit la o altă carte, apoi la alta. A văzut balauri mari și ÎNFRICOȘĂTORI, balauri cu SOLZI LUCIOȘI, balauri care scoteau FOC pe nări.
– Balaurul era mare și… înfricoșător!, a strigat Află-Tot. Așa se potrivește cel mai bine cu ”a adus spaimă’!”
Toate Cuvintele au vibrat de bucurie. Aveau sens din nou! Pata de cerneală nu mai părea atât de mare, pentru că acum știau ce ar fi trebuit să fie acolo.
Cuvântul-Soare a zâmbit cald.
– Ai văzut, Află-Tot? Nu ai spart pata, nu ai șters-o. Dar ai folosit cunoașterea. Ai privit în jur, ai ascultat ce știau alții și ai căutat în alte locuri, în alte povești. Așa se construiește cunoașterea. Din fiecare bucățică pe care o învățăm, din fiecare întrebare, din fiecare informație pe care o legăm de alta.
Află-Tot a înțeles. A zburat fericit printre pagini. Acum știa că, chiar dacă o bucățică lipsește, cu răbdare, cu curiozitate și prin căutarea de informații în alte locuri, poți umple golul și poți face povestea să aibă din nou sens.
A înțeles că, asemeni unei lumini care alungă petele întunecate, cunoașterea face lumea (și cărțile!) să fie pline de înțeles.
